Scandal de proporții la miezul nopții: ProSport are imaginile neverosimile cu baza de milioane de euro a lui Gigi Becali din Berceni, invadată de sute de mașini!
Patronul de la FCSB a fost luat prin surprindere de o acțiune neprevăzută petrecută în noaptea dinspre sâmbătă spre duminică.
În decursul nopții de sâmbătă, 11 octombrie, spre duminică, 12 octombrie, peste 1000 de persoane ar fi încercat să organizeze curse ilegale în incinta bazei sportive FCSB din Berceni, deținută de Gigi Becali.
Incidentele au produs stupoare în rândul suflării roș-albastre. Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, a oferit o reacție în exclusivitate pentru ProSport, în cadrul căreia a recunoscut că nu are informații despre cei care au pus la cale evenimentul neașteptat petrecut la baza din Berceni.
„Nu am apucat să le fac poze. Nu se știe nimic despre cine a organizat. Au fost peste o mie de mașini. Mult mai multe. Totul s-a întâmplat pe la ora 23:00. Acum am ajuns acasă (n.r. la ora 1:40)”, a declarat Gheorghe Mustață pentru ProSport.
Mai mult, Mustață a precizat că primii „intruși” s-ar fi folosit de scuza că ar fi venit să-și aducă acasă copiii după antrenamentele de la baza sportivă. Ulterior, ajunși în interiorul bazei, și-ar fi uitat scopul inițial al vizitei și au început să-și etaleze mașinile în cadrul unor curse ilegale.
„S-au luat pe drifturi. Nu e o problemă asta, dar când vin peste 1000 de mașini aici… Au fost peste 1000 de mașini aici și cred că sunt alte sute de mașini aici, în bază. Cineva, nu știm cum, a venit aici în bază, a organizat el să facă drifturi aici, fără aprobarea nimănui. Aici este o societate privată. Am rămas blocați cu toți, am crezut că este altceva.
Erau barierele ridicate, paznicul a spus că primii au spus că merg să își ia copiii de la antrenament. Erau prea mulți copii la antrenament. Poliția îi legitimează acum. Făceau drifturi în spate, în parcarea mare, este foarte mult spațiu acolo. Acum, fiecare este legitimat. Din ce am înțeles, băiatul care se ocupă de bază a sunat la poliție”, a declarat Gigi Mustață pentru Fanatik.